Popi fără Dumnezeu sau stat fără religie ?

                Ce rol mai joacă popa în societatea contemporană și cum se raportează statul la chestiunea religiei? Din câte se observă din zbaterile societății românești la ora actuală problema religiei, dar mai ales problema bisericii (instituția care deține de veacuri monopolul asupra tot ce are legătură cu relația dintre omul de rând și divinitate) și felul în care aceasta se raportează la societate și implicit la statul român reprezintă un subiect extrem de complex și aprig disputat.

             Spre deosebire de Moise Guran, care a încercat să sublinieze acum câteva zile pe blogul biziday, „în mod democratic și constructiv”, preocupările lumești ale Bisericii Ortodoxe în frunte cu întâistătătorul ei, eu voi fi mai tranșant. De când a fost înscăunat Preafericitul Daniel patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, slujitorii acestui cult sunt pur și simplu puși pe „produs” într-un mod absolut dizgrațios și imoral.

     Agresivitatea cu care slujitorii Bisericii Ortodoxe fac propagandă intereselor acestui cult ne amintește de vremuri pe care sincer le credeam demult apuse în Europa. Să nu uităm că în istorie au fost două cauze majore ce au generat conflicte, adesea extrem de sângeroase și pline de ură. Aceste două cauze sunt intoleranța religioasă amestecată cu agresivitatea prozelitsmului misionar și naționalismul împins până la xenofobie. Când mă refer la conflicte religioase nu am în vedere neapărat clasicul exemplu al cruciadelor (acestea au reprezentat ciocniri ale civilizațiilor islamică și creștină), ci mai degrabă războaiele religioase din sânul Europei, conflicte ce au bântuit continentul secole la rând și care au izvorât tocmai din intoleranța religioasă și prozelitismul agresiv.

        Întorcându-ne la preocupările contemporane ale Bisericii Ortodoxe, problema taxei pe care trebuie să o plătescă fiecare enoriaș pentru postul de televiziune al patriarhiei (probabil inspirată din taxa radio-tv) sau cea a laboratoarelor de religie în fiecare școală arată că interesul pentru bunăstarea financiară a bisericii este pe primul loc, iar mântuirea și alte activități spirituale par a fi aruncate în derizoriu. Agresivitatea clerului ortodox din zilele noastre are ca scop sporirea cât mai grabnică a „bogăției lumești” a bisericii, evident în folosul slujutorilor ei. Reamitesc că predarea religiei în școli a reprezentat pentru preoți mai degrabă o problemă de ordin pecuniar, întrucât (cel puțin în mediul rural, dar și în cazul unui număr însemnat de școli din orașele mai mari sau mai mici) catedrele de religie sunt încadrate cu preoți, sau în cel mai fericit caz (pentru ei!) cu preotese (despre a căror pregătire teologică nu are rost să discutăm).

     Mi-aduc aminte că în școala generală (eu am făcut școala generală între 1990 și 1998), ora de religie era ținută de preotul paroh. Exemplele prin care se observă cu ochiul liber preocuparea pentru spoririea bogăției Bisericii Ortodoxe întâlnim în aprope toate domeniile de activitate ale acestei organizații. Fabuloase sunt hotelurile din incinta mănăstirilor bucovinene, administrate evident de biserică, pentru a înlesni viața grea a celor care vin în pelerinaj și totodată pentru a le goli buzunarele. Mai avem agenții de voiaj care organizează pelerinaje și multe altele…

     De ce s-a îndepărtat Biserica Ortodoxă Română de misiunea s-a primordială fiind în prezent mai preocupată de business-uri profitabile decât de mântuire? În primul rând deoarece contextul actual este convenabil. După 1990 toți politicienii s-au întrecut în a-și arăta bunăvoința față de biserică. Din păcate această bunăvoință a fost plătită din banii noștri (de la buget). De ce nu are curaj statul român să spună: gata! până aici! Nu mai finanțăm Biserica Ortodoxă din bani publici !? Pentru că 90% din populația României este de confesiune ortodoxă și nici un politician nu va îndrăzni să supere cu ceva această majoritate covârșitoare.

      Și totuși … românii au ales în fruntea statului o persoană care nu este de confesiune ortodoxă. Poate tot românii (căci politicienii nu vor avea niciodata curaj să stârnească măcar o dezbatere pe acest subiect) ar trebui să propună modificarea articolului 1 din constituție. Poate nu ar fi rău să fie scris astfel: România este stat laic, naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Cred că este un subiect ce merită discutat.

         O dezbatere serioasă ar fi chiar în beneficiul Bisericii Ortodoxe, altfel ideea de popi fără Dumnezeu și de stat care își face reclamă mituind clerul și finanțând construirea de biserici va duce la un moment dat la un conflict deschis în interiorul societății, căci în momentul de față asistăm deja la radicalizarea celor două tabere – credincioși practicanți și așa numiții atei. Conflictul din sânul Bisericii Catolice și schisma de la sfârșitul Evului Mediu a avut drept cauză, printre altele, îndepărtarea clerului catolic de preocupările spirituale și concentrarea unor averi nejustificate în portofoliul bisericii, iar până la urmă enoriașii au sancționat lăcomia și imoralitatea unui cler corupt.

      Dacă va continua pe acest drum, Biserica Ortodoxă a patriarhului Daniel  își va pierde treptat credibilitatea și va ajunge exact în situația invocată în rândurile anterioare. De asemenea, această dezbatere ar fi și în avantajul statului și a societății în ansamblu. Poate ne vom da seama dacă este moral sau nu să finanțezi construirea de biserici în scop electoral sau poate ne vom da seama dacă este moral ca Ministerul Educației să susțină fățiș predarea religiei în școlile de stat, doar pentru ca cel mai eficient agent electoral din mediul rural și nu numai – popa – să nu piardă o sursă de venit pentru propria sa familie. Invitația la dezbatere rămâne deschisă pe acest blog …

 

One comment on “Popi fără Dumnezeu sau stat fără religie ?

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>