Biserica: cel mai vechi partid politic din lume

         Ce este biserica? Probabil întrebarea a apărut pe fundalul extrem de zgomotos provocat de dezbaterea referitoare la predarea religiei în școală, subiect generos ce a aprins multe patimi într-un popor a cărui accente de bigotism refulează de câteva ori pe an, cu prilejul unor sărbători deobicei însoțite de pelerinaje pe la moaștele unor sfinți s-au sfinte din calendarul ortodox. Chiar dacă este o întrebare cu complicații filosofice nebănuite, răspunsul s-a conturat aproape imediat și este de o simplitate dezarmantă. Biserica este CEL MAI VECHI PARTID POLITIC DIN LUME. Pentru cei care au ceva cunoștiințe legate de istorie și de modul cum au evoluat bisericile catolică și ortodoxă în ultimele două milenii acest răspuns poate fi atotcuprinzător. De-a lungul istoriei milenare a bisericii există nenumărate evenimente în care biserica s-a comportat aidoma partidelor politice din zilele noastre.

                O primă trăsătură comună a celor două entități este LIDERUL. Papa, patriarhul și președintele de partid sunt  personaje (nu totdeauna acestea ajung la statutul de personalitate) ce modelează forma acestor instituții atît timp cât se află la conducerea lor. Pentru a nu face exces de erudiție mă voi limita doar la exemple din prezentul apropiat, fără a face apel la personajele istorice. Personalitatea incontestabilă care a imprimat o direcție bisericii catolice la sfârșitul secolului XX și a pregătit-o pentru mileniul trei a fost Papa Ioan Paul al II-lea așa cum patriarhul Teoctist a asigurat trecerea bisericii ortodoxe din România de la comunism la societatea zilelor noastre. În ceea ce privește liderii politici, nu cred că are sens să invocăm un personaj anume, aici fiecare judecă după propriile principii, deoarece spre deosebire de cler, liderii politici sunt validați prin alegeri, altele decît cele interne în propriul partid. Ca o remarcă malițioasă observ că atât partidele politice cât și biserica au președinți de onoare, la acest statut ajungând deobicei fondatorul mișcării respective (e.g. în cazul PSD – Ion Iliescu, în cazul bisericii – Iisus Cristos).

       Biserica și partidele sunt cele mai conservatoare instituții. Clerului și politicienilor le este extrem de greu să accepte ideea de reforme sau schimbare. Această reticență la nou izvorăște din frica de a pierde statutul spiritual și material pe care l-au dobândit, poziția privilegiată față de restul societății, posibilitatea de a i se contesta autoritatea. În acest caz ambele entități luptă cu toate armele pentru a-și păstra privilegiile. Este de ajuns să ne amintim în acest caz de inchiziție sau de încăpățânarea unor partide politice uzate de a se agăța de un sistem elecoral ce le favorizează doar pe ele (prag electoral, sistem de vot ambiguu, etc.).

        O altă trăsătură comună este promovarea interesului propriu prin orice mijloc, moral sau imoral. În funcție de condițiile istorice, biserica a avut de dus nenumărate lupte pentru a-și apăra interesele, în special cele de ordin patrimonial. Nu de puține ori bogăția bisericii a atras atenția unor conducători politici, de aici până la acte de scularizare ale averii bisericii fiind doar un pas. Memorabil a rămas în istorie cazul ordinului cavalerilor Templieri ce a fost distrus doar pentru că regele Franței tânjea după bogățiile acestora, iar pentru spațiul mioritic putem invoca legea lui Cuza privind secularizarea averilor mănăstirilor închinate la muntele Athos. La toate acestea se adaugă lupta personală a fiecărui reprezentat al clerului pentru propriul său interes patrimonial. Aici cred că fiecare enoriaș din zilele noastre poate exemplifica cu preoți a căror comportament se înscrie în aceste tipare. Cât privește interesele pecuniare ale membrilor de partid, prezentul vorbește de la sine.

      Ambele entități se bazează pe propagandă pentru a atrage cât mai mulți simpatizanți. În acest caz, din nou, prezentul vorbește de la sine. Vezi campania online a bisericii ortodoxe pentru ora de religie sau campania prezidențială din noiembrie, anul trecut. Ca o părere, experiența milenară a bisericii își spune cuvântul chiar și în cazul propagandei pe internet. Practic se vede că avem de-a face cu o instituție ce a făcut propagandă timp de 2000 de ani, deoarece campania bisericii mi se pare mult mai eficietă decât cea a oricărui partid politic.

       În decursul evoluției lor atât partidele cât și biserica au avut parte de sciziuni / schisme. De obicei atunci când unui lider influent dintr-un partid politic sau din biserică nu i-a mai convenit statutul pe care-l ocupa și-a luat jucăriile și a plecat pentru a-și forma un nou partid sau o nouă biserică, după caz. De schisme au avut parte atât biserica ortodoxă (spre exemplu pot invoca schisma din biserica ortodoxă rusă a secolului al XVIII-lea) cât și biserica catolică (amintițivă doar de Martin Luther sau Jean Calvin).  În ceea ce privește partidele politice, aproape toate, indiferent cât de nedemocratice sau totalitare au fost, au avut parte de mișcări disidente.

        În tot noianul de asemănări există totuși și o deosebire fundamentală. Biserica spre deosebire de partidele politice se află la putere, cel puțin din secolul al IV-lea (din vremea lui Constantin cel Mare), în timp ce partidele politice alternează perioadele de putere cu cele de opoziție.

PS:  Un alt argument că propaganda bisericii funcționează la cote înalte este faptul că 88% din părinții elevilor din școlile românești au optat pentru a frecventa ora de religie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>